Educaţia Puiului şi Primele Reguli – Cum să nu-şi mai Facă Nevoile în Casă

Comanda Ghidul Secretele Dresajului Canin de Elita si Dreseaza-ti Singur Cainele – Click Aici >


Este una din regulile de aur să te faci înţeles mai înainte de ai cere să te asculte.

Primul lucru care trebuie învăţat: să nu mai facă pe covor ceea ce se face afară şi numai afară. Să ştii că nici lui nu-i place să-şi facă nevoile acolo unde locuieşte. Nici câinii maidanezi nu-şi fac nevoile acolo unde îşi au culcuşul.

Problema lui e că nu ştie cum să iasă afară, şi până pe la 4 luni nu prea se poate abţine, ca şi copiii mici. Ce ai de făcut: când vezi că se aşeză în poziţia care precede momentul, îi spui clar, răspicat, dar fără să ţipi: „nu”. Nu uita să te asiguri că ştie că ai vorbit cu el, strigându-l pe nume.

Este întotdeauna important să-i atragi atenţia înainte de ai spune ceva, ca să fie clar că despre el e vorba. Nu te aştepta că el va şti ce înseamnă, îi vei arata tu! Adică îl vei lua decis de ceafa , îl vei ridica (asta ar trebui să-l inhibe şi să se oprească, dar nu te baza pe asta) îl vei duce în locul în care vrei tu să-şi facă nevoile de acum încolo. Aici îl laşi jos şi aştepţi să termine ce a început. Apoi îl duci la locul de unde l-ai luat, îi îndrepţi nasul spre ce-a făcut el acolo şi-l admonestezi scurt:„ce-ai făcut ? nu e voie!”.

Nu trebuie să ţipi la el. E destul că faci exact cum am spus, fără să te arăţi prea furios, înţelege că nu a vrut să te supere, nici o dată nu vrea asta. Fii doar ferm şi nu va dura mult până când va începe să ceară afară (adică acolo unde l-ai dus să termine cea început). Acela va rămâne locul unde-şi va face nevoile mereu.

Al doilea lucru, şi trebuie să-i dai mare importanţă,este să faci să dispară orice urmă de miros de acolo unde speli. Cea mai fină urmă de miros îi va declanşa actualul reflex şi să ştii că nici un câine matur nu rezistă unui asemenea moment. Foloseşte detergent puternic la spălare, apoi orice  parfum ai prin casa.

Al treilea lucru de care nu trebuie să uiţi niciodată este să fii constant în ceea ce vei face. Aceasta este o regula de aur: să nu îi interzici azi un lucru şi mâine, pentru că nu ai timp, nu ai chef sau dintr-un motiv oarecare să îl treci cu vederea.

Dacă ceva este interzis, este interzis mereu, dacă este permis este permis mereu. În cazul acesta, dacă o dată ţi se pare că nu e chiar vina lui pentru ce a făcut, nu lăsa să treacă. Ceartă-l totuşi puţin, chiar dacă ai şi tu o mare parte dinvină. Puţin,cât să se ştie regula.

Acestea sunt primele trei reguli de care ai nevoie ca să-l înveţi pe puiul tău să nu-şi mai facă nevoile în casă şi să îi arăţi unde ar trebui. Este simplu.

Aceste reguli  îţi vor folosi şi pentru toate celelalte comenzi pe care le vei învăţa împreună cu el, tu să te faci înţeles de el, el să le execute cu plăcere.

Comanda Ghidul Secretele Dresajului Canin de Elita si Dreseaza-ti Singur Cainele – Click Aici >



DISCLAIMER: Desi incercam sa prezentam tehnici, metode si sfaturi de dresaj canin cat mai corecte, informatiile prezentate pe siteul Dresajul-la-Caini.ro si in ghidul „Secretele Dresajului Canin de Elita” nu garanteaza obtinerea unor anumite rezultat, acestea variaza de la un caine la altul, de la un dresor la altul.

Un comentariu

  1. andreea Răspunde

    Am incercat si eu sa dresez un caine. Dar nu vroia sa ma asculte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Spamcheck Enabled)